Fotografia, incotro?

Este o alta tema de care s-au ocupat atat fotografi, cat si critici si, de ce nu, diletanti. Acum, eu sigur nu sunt nici critic si cred ca nici fotograf. Imi place sa cred ca nici diletant nu sunt. Asa ca ma incumet sa-mi expun parerea. Si imi aduc aminte de un fel de previziune, ce suna asa a teama, in momentul cand au aparut desenele animate si mai apoi s-au perfectionat. Se zicea atuncea ca va veni o vreme in care desenele animate vor inlocui in cvasitotalitate filmele. Asta pentru ca in primul rand orice era posibil de facut, iar in al doilea rand, aveau sa se nasca adevarate vedete, care vor inlocui treptat actorii. Si da! Orice, chiar orice a devenit posibil, mai ales cand si desenele animate au intrat in era digitala. Si s-au nascut eroi care au devenit vedete, care au fani, fan-cluburi, care au generat adevarate curente si cate si mai cate... Dar cu toate acestea, filmul nu a fost marginalizat si cu atat mai putin inlocuit. Motivul este in mare parte acelasi de care voi vorbi ceva mai incolo.

Cam aceeasi temere s-a mainifestat si in anumite cercuri in ceea ce priveste fotografia: anume ca va fi inlocuita treptat cu aceasta extraordinara metoda de creatie nelimitata, pusa la dispozitia oricui de diversi creatori de softuri. Asa cum am mai spus, au rezultat si vor rezulta si in continuare lucrari de exceptie si de mare calitate artistica, prin aceasta metoda de creatie. Fie ca vor fi fotografii modificate "genetic" fie ca vor fi imagini crate integral pe calculator. Cu toate acestea, fotografia, asa cum o percep deocamdata ca notiune, nu va putea fi niciodata inlocuita.

Determinante raman in continuare realitatile lumii - ale Terrei - si modul in care fotograful le vede, le percepe si mai ales le reda. Esentiala ramane acea vibratie pe care o simti atunci cand cauti o imagine, indiferent daca e peisaj, natura statica, fotografie de produs sau wildlife. Acea asteptare si acel freamat, chiar speranta, ca vei surprinde lumina, ca vei incadra corect (sau suficient de corect pentru un crop decent). Esentiala ramane emotia ca vei imortaliza o frantura unica, irepetabila din timp.

Si in afara de desenele animate as mai face o paralela cu muzica. Daca de-a lungul a cateva milenii, opt note muzicale au fost suficiente pentru a crea miliarde de melodii - si inca se vor mai crea multe milenii de aici inainte - atunci cu siguranta fotografia este departe de a fi epuizata. In acest domeniu exista cu siguranta o infinitate de imagini care pot fi prinse. O infinitate de locuri, fiinte, obiecte, intamplari, care pot reda tot atatea stari de spirit, sentimente, amintiri si de ce nu, vise.

Si cu siguranta nu va putea fi inlocuita - cum de asemenea spuneam - imaginatia, personalitatea, ideea si talentul fiecarui fotograf, care in cazul fotografiei clasice are la indemana atat de putine elemente pentru a-si reda si trairile.

In concluzie, din punctul meu de vedere nu trebuie sa ne facem griji pentru soarta fotografiei. Poate prolifera chiar si datorita usurintei cu care aparatura digitala a raspandit-o in lume, sigur, cu riscul produs deja, de a naste inclusiv adevarate orori. Oricum, acelea intra cel mult in niste albume de amintiri, fara a aspira la mai mult decat statutul de poza.Desigur, aparatura a evoluat, iar tehnologia de captare a imaginii s-a schimbat complet. A aparut posibilitatea post-procesarii imaginii, in toate aspectele ei. Mai mult, posibilitatea de a adauga sau a scoate din imagine, sau de a le combina a largit si mai mult aria de manifestare a imaginatiei. Si cu toate acestea, constatam ca aceasta noua tehnica si aceste noi tehnologii nu au creat decat o sub-ramura a artei fotografice. Fotografia clasica se manifesta in continuare cu aceeasi forta ca acum 50 de ani. Bineinteles ca ea este influentata de diverse evolutii, ca si oricare alta ramura artistica, incepand de la evolutia societatii, a economiei si pana la cea a conceptelor lumii moderne. Insa fotografia in esenta ei a ramas aceeasi.

Vanatoarea

Revenind la vanatoare - “meserie" poate mai veche decat prostitutia. Cu toate acestea, chiar si daca mergem pe varianta evolutionismului, cei din care a descins omul, nu au fost pradatori, ci mai degraba culegatori. Asa ca i-as contrazice din acest punct de vedere pe cei care ne descriu ca vanatori primordiali. Abia mult mai tarziu, cand ne-am descoperit firea belicoasa si au mai inventat cate ceva, am trecut la atac. Cu toate acestea, pot intelege necesitatea vanatorii acelor vremuri. Se procura hrana, imbracaminte, unelte… Insa cred cu tarie ca omul si inaintasii lui nu au fost pradatori prin nastere. Poate cel mult culegatori. Spun astea pentru ca invariabil, stimabilii nostrii vanatori contemporani (de trofee) se considera veritabili pradatori. O spun din experienta. Am pandit si am urmarit de multe ori diverse animale si ma mandresc chiar ca am reusit sa ma furisez la 7-8 metri fata de ele. Si am avut sentimentul acela al pradatorului superior. Satisfactia ca eu sunt cel care detine puterea, ca eu am insusirile cele mai de pret. De fiecare data insa tragaciul meu nu a fost decat butonul aparatului foto. Dar sentimentul de putere si infatuare l-am avut.

Revenind la superioritatea pradatorului-vanator numit om, o spun iarasi cu certitudine ca nu este decat o iluzie, o inselatorie, o minciuna daca vreti, prin care fiecare vanator se minte pe sine. Isi inchipuie astfel ca este mai puternic si mai destept. Desigur, mai destept este. Chiar si numai pentru ca si-a faurit arma. Numai ca inventia nu apartine vanatorului X, abia coborat din mertzanul cu manele. Sa nu se uite!

Insa mie nu imi place sa fiu superficial, vreau sa privesc mai adanc aceasta chestiune. Cum spuneam si alta data, nu se poate vorbi despre forme de viata superioare si inferioare. Motivul este acela ca fiecare forma de viata este adaptata perfect conditiilor la care trebuie sa faca fata, cu exceptia omului care a supravietuit cam peste tot.

Cercetarile mai spun insa ca 99,99% dintre oameni ar muri in mai putin de 6 luni daca li s-ar lua toate mijloacele artificiale pe care si le-au creat. Intra aici de la haine la medicamente, case, pana la orice arme si unelte mai vreti. Si atunci unde este puterea in sensul ei primordial, adica tocmai in sensul pe care il simte vanitosul vanator?

Omul este şi capabil şi destul de destept si suficient de prost, sa distruga tot inainte sa dispara si el. Dar sa revin la vanatoare. Este corect ca vanatoarea nu este prin definitie un lucru negativ. Desi are ca scop nu necesitatea, ci divertismentul.

Eu cred ca tocmai de asta e si mai periculoasa, asa cum este ea inteleasa in Romania zilelor noastre. Atunci cand depinzi de vanat, ai grija de el. Cand doar te distrezi, ...te distrezi. Cand n-o mai fi, se va gasi alta distractie. Ciudat mi se pare insa ca tocmai crestinismul, care mai mult decat orice alta credinta indeamna la echilibru si bunatate, ignora cel mai abitir natura, animalele. Multe alte credinte pagane nu numai ca traiesc in armonie cu natura, dar chiar personifica sau zeifica natura si animalele. Exemple sunt cel putin cateva zeci. Indiferent daca diferite specii au fost exterminate ca urmare a necesitatii (bizonii), a prostiei (lupul), a distractiei (tigrul tasmanian), a extinderii oraselor (zaganul), ele sunt duse pe vecie din anumite zone sau disparute pur si simplu. Cu diferite consecinte pe care inca nu le pricepem. Cu vanatoarea moderna, lucrurile stau iarasi diferit fata de cum ar trebui. De pe la sfarsitul secolului al XIX-lea incoace, in Europa, s-a pus si problema pretejarii vanatului, nu numai a exterminarii sale. Dupa mintea si posibilitatile acelor vremuri, de la a interzice vanatoarea si pana la ingrijirea si aproape cresterea vanatului, nobilii s-au ocupat de acest domeniu. Si a fost relativ bine pana ce au preluat comunistii fraiele puterii.

In primii ani au devastat tot ce s-a putut, apoi insa, dupa ce au fost interzise armele, iar permisele se obtineau cu o oarecare greutate, lucrurile au mai intrat in normal. Desigur ca s-au mai organizat vanatori, insa cred ca toata viata lui Ceausescu nu a impuscat cat a impuscat Tiriac la o iesire. Si neaparat sa nu ignoram faptul ca la disparitia unor specii au contribuit o multitudine de factori, vanatoarea fiind doar unul dintre ele.

Acum insa, orice idiot isi cam poate lua o arma si se poate numi vanator, indiferent daca stie sau nu cu ce se mananca asta. Pentru ca, asa cum spuneam, vanatoarea este o intreaga stiinta. Existasera (nu stiu daca mai asunt) reviste de specialitate, existau zeci de carti de vanatoare, unde nu erai invatat sa ucizi, ci sa ingrijesti vanatul, sa-l iubesti. (Reviste romanesti, vechi, de vanatoare ajung, si la 400 de euro exemplarul). Multe date si informatii necesare zoologilor moderni au fost culese din aceste carti de vanatoare, unde armele si momentul apasarii pe tragaci ocupau un spatiu foarte mic. Efectivele de animale erau urmarite cu interes si profesionalism, mentinute in limite normale, prin munca si sacrificii ale paznicilor da vanatoare si padurarilor.

Acum insa, chiar daca se vor scoate la pusca un numar limitat de exemplare, nu ne aflam in partea potrivita de lume ca sa se respecte asta. De la manelisti si pana unde vreti voi, sunt suficienti indivizi cu bani care nu vor decat sa omoare animalul. Si cine va mai tine cont daca din 10 ursi propusi s-au impuscat 8 sau 50? Sa fim seriosi!

Eu nu condamn vanatoarea, ci vanatorii, anumiti vanatori! Vanatoarea in sine a avut si are in ontinuare mai multe functii, pe care incerc sa le enumar aleatoriu:

- functie sociala, contribuind la crearea unei comunitati si la socializare in cadrul ei; sa nu uitam ca si in cadrul vanatorilor organizate de Tiriac se pun la cale afaceri care atrag o multime de bani in Romania;

- functie de regularizare a efectivelor, de conservare a naturii, prin eliminarea exemplarelor nedorite dupa diferite criterii;

- functie de asigurare a subzistentei, oferind hrana, imbracaminte, unelte, materii prime etc.

- functie de divertisment, publicitate, etc.

Din tara noastra, de copil am tot auzit ca au disparut zimbrul, castorul, marmota, dropia, zaganul... Din intreaga lume ce sa mai zic... Citeam mai demult o carte scrisa de scriitori amercani nativi (amerindieni). Desi oameni scoliti si trecuti prin filtrul mai multor culturi, dragostea pentru natura razbatea din fiecare pagina. La fel cum pieile rosii respectau bizonul rapus, il considerau frate si multumeau pamantului pentru roadele date. „Raiul” lor era denumit „intinsele plaiuri ale vanatoarei”, un loc bogat in vanat. Desigur, perceptie orientata si de necesitatile concrete ale vietii lor. Cu toate acestea, vanau numai cat le era necesar. Pana ce ei insisi au fost macelariti si exterminati de „vanatorii” albi.

Se fac incercari in toata Europa de repopulare a unor specii. Se fac pasi mici in directia buna, eu insa sunt sceptic. Raul se face mult mai usor si mai repede decat bine. Un bine de care putini sunt constienti ca trebuie facut si mult mai putini sunt dispusi sa-l faca.

Macar asa, din cand in cand, vanatul devine vanator:

http://www.youtube.com/watch?v=nD5zjUbWpXY&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=0CNgwZgoKFc

http://www.youtube.com/watch?v=tVzZ1aj9u5s&fe

Clasic sau digital?

Desigur ca discutia pe aceasta tema a "incalzit" multe site-uri, s-au adus multe argumente in favoarea uneia sau a alteia din aceste tipuri de fotografie, iar subiectul este departe de a fi epuizat. Eu nu voi incerca sa arbitrez aceasta disputa, din simplul motiv ca, in opinia mea, ambele modalitati se inscriu in aria artelor. Din punct de vedere tehnic, avantajele aparaturii digitale sunt incontestabile, chiar daca din punct de vedere al calitatii tehnice a imaginii filmul va detine inca multa vreme intaietatea. Desigur, de la un anumit nivel de clasa - si desigur si financiar - fotografia se realizeaza in continuare pe film. Ceea ce nu inseamna ca aparatele digitale nu dau lucrari de mare calitate tehnica si valoare artistica. Pentru ca, desigur, fotografia o face omul si nu aparatul, iar pana la aceasta data inca nu s-a inventat nici aparat clasic si nici digital cu simt artistic. Si chiar daca s-ar face prin absurd acest lucru, diversitatea data de personalitatea fiecarui om in parte, nu va putea f i atinsa niciodata.

Pe de alta parte, lasand la o parte aparatura, ajungem de fapt la miezul problemei: fotografia modificata digital, sau pura - asa cum imaginea este captata. Au mai aparut si partizani de centru, care sustin ca accepta modificarea imaginilor digitale, dar numai intr-o anumita masura "decenta", prin care se urmareste corectarea unor setari (de exemplu expunerea), sau curatarea imaginii (de exmplu stergerea unor mici zone aparute ca urmare a mizeriilor de pe senzor). Cum spuneam, in opinia mea, valoarea artistica a unei imagini nu este in nici un caz data de mijloacele folosite la crearea ei. Am vazut imagini superbe, extraordinare, create prin prelucrari substantiale. Cu siguranta, autorii nu au pus numai munca orelor de Photoshop ci si multa pasiune si inevitabil talent. Pentru ca oricat de bine te-ai pricepe la manuirea tastelor si la subtilitatile softului, o imagine care transmite ceva trebuie filtrata prin sufletul artistului. Si asta nu se poate fara talent.Va recomand cu caldurahttp://horhhe.deviantart.com/gallery/#suprarealism

Meritul fotografului "pur" nu este in nici un caz mai mare, insa este de alta natura. Cum spuneam in primul post, e usor sa apesi pe butonul declansatorului, insa asta e tot ce ai la dispozitie. Si cu o simpla apasare de buton, fotograful realizeaza - "prinde" daca vreti - adevarate capodopere. Lumina, pozitia, setarile, rabdarea, fac parte din cunostintele lui, combinate cu talentul, care inevitabil trebuie sa fie prezent. Este adevarat ca unele ajustari sunt absolut necesare, insa nu vad diferenta intre a trage 100 de cadre pe film din care sa alegi 2 cele mai bune sau a trage 20 pe digital, prelucrand ulterior 2 pe care sa le pastrezi!? Cu aceeasi caldura va recomand www.theofoto.ro

In concluzie, sunt deschis a privi orice imagine. Sunt deschis a zabovi, pret de o clipa macar, la orice poza de bun simt. Apreciez toate FOTOGRAFIILE si le admir pe cele intr-adevar de exceptie. Fara a tine seama de autor, fara a le judeca dupa naturalete sau prelucrare. Consider ca aproape orice fotografie are ceva de apreciat, chiar daca nu se ridica la cine stie ce exigenta estetica: imaginea prinsa, lumina, pozitia, inventivitatea fotografului, rabdarea sau inspiratia lui...si multe altele. Si ca sa raman in ton cu ideea site-ului: orice imagine imortalizata este o mica oglinda ce ne arata frumusetile Terrei. Poate tocmai de aceea am un mic plus de admiratie fotografiei de natura, indiferent daca e peisaj, wildlife sau reportaj.

Eseu ecologic

Vorbeam deunazi cu cineva despre vanatoare si vanatori. O sa revin la acest subiect zilele astea, in masura timpului, insa acum vreau sa aprofundez putin ideea de distrugere (a naturii) pe care a generat-o tema vanatorii deschise. M-as hazarda intr-o mica analiza ceva mai obiectiva, mai putin patimasa. Daca bat campii aiurea, imi dati voi peste nas...nu-i nici o suparare. Vreau sa vad de fapt daca acest sfarsit, aceasta distrugere poate fi sau nu evitata.

Echilibrul naturii, mai bine zis al ecosistemului planetar este considerat fragil si pe buna dreptate, este foarte usor de perturbat. Dar, fara interventii sau influente artificiale si externe naturii (unele din faptele omului), acest echilibru ar fi foarte stabil si solid, neputand fi rasturnat din interior de nici o cauză naturala. Sistemele de autoreglare nu permit crearea nici unui dezechilibru. Natura insa a pierdut controlul asupra acestei planete in momentul in care s-a nascut primul om in acceptiunea moderna, adica prima fiinta constienta. Si voi demonstra!

Un mare naturalist, adept al vitalismului spunea pe buna dreptate că nu se poate vorbi despre forme de viata superioare si inferioare. Motivul este acela ca fiecare forma de viata este adaptata perfect conditiilor la care trebuie sa faca fata. Pot sa adaug ca nici o fiinta nu este adaptata tuturor mediilor. Singur omul reuseste, intr-o perioada foarte scurta de timp in comparatie cu alte specii, sa faca fata acestei cerinte a supravietuirii. Cu toate acestea omul reuseste acest lucru prin mijloacele artificiale pe care le realizeaza, rod al gandirii sale si mai putin ale posibilitatilor sale fizice.

In provocarea sfarsitului, un rol important il au epuizarea resurselor planetei, necesare pentru sustinerea vietii umane si distrugerea resurselor, cu multiplele sale forme necesare sustinerii vietii proprii a ecosistemului. Epuizarea si distrugerea resurselor sunt consecinta exploatarii lor. Cresterea nevoilor este direct proportionala cu rata de crestere a populatiei. Daca această rata o raportam la rata de consum si rata de inlocuire a resurselor pe un numar determinat de ani, vom vedea ca rata de inlocuire este mult inferioara primelor doua. Concluzia este aceea ca resursele se vor epuiza din ce in ce mai repede, fara posibilitatea inlocuirii lor prin formare pe cale naturala, in timp ce populatia va creste exponential, pe o cale deja nenaturala. Rationala sau nu, cea irationala grabind doar procesul de epuizare, exploatarea si distrugerea sunt necesare si determinate de alţi doi factori:

1.dezvoltarea nevoilor omenirii si

2.cresterea demografica, strans legate intre ele.

Dezvoltarea nevoilor si cresterea numarului lor, indiferent de natura lor necesita exploatarea resurselor, realizarea productiei si consumul celor obtinute. Produsele obtinute sunt din ce in ce mai variate, unele consumabile, altele degradabile. Unele insa nu - cele create de om - contribuind la poluare. Inlocuirea lor necesita reluarea ciclica a procesului. Uriasa diversitate a produselor vine sa satisfaca nevoile crescande al oamenilor, nevoi care au fost explicate foarte reusit ca provenind din satisfacerea placerii si incercarea de eliminare a cauzelor neplacerii, lucru de altfel foarte firesc. Obisnuinta si inertia au facut deja din om o fiinta degradata, apta sa supravietuiasca numai in mediulartificial creat de el.

Avand posibilitatile necesare, omul actioneaza in mod constant in acest sens al satisfacerii placerii si evitari neplacerii. Sporindu-si confortul, el a actionat neintentionat in sensul atrofierii simturilor si capacitatilor sale fizice, ceea ce a determinat din nou reducerea eforturilor si sporirea confortului, urmand o si mai drastica atrofiere. Se pare ca toate acestea s-au produs in folosul celor intelective. Raportat la specie, afirmatia este corecta, insa raportat la individ incap discutii. Fara indoiala, chiar si omul mediu are capacitatile intelective mult mai dezvoltate decat cele fizice, insa in mod evident si demonstrat, alterarea capacitatilor fizice duce la diminuarea celor intelective, asa cum se intampla in mod dramatic si abrupt la cei loviti de o boala grava sau de lunga durata, desi strict fizica. Intr-o perioadă mare de timp, cand posibilitatile fizice se vor diminua ajungand catre zero, se va observa si o scadere a celor intelective, deci o degradare a speciei, aproape echivalenta cu sfarsitul.

Conditia pentru supravietuirea speciei umane este ca ea sa traiasca intr-un mediu care sa-i permita acest lucru, inevitabil un mediu artificial, creat de el, supertehnologizat, activitatea lui fizica fiind redusa doar la actionarea sau chiar numai enuntarea comenzilor. Masinile l-ar putea inlocui in toate activitatile fizice. Pentru crearea acestui mediu trebuie consumate insa din nou, alte resurse uriase.

Cresterea demografica determina intr-un anumit sens dezvoltarea si cresterea nevoilor. Insa incercarile de control ale acestei cresteri demografice au fost indreptate in mod gresit spre controlul natalitatii. Evident, din motive umanitare, rationale, etice si incă alte cateva zeci de motive, nu s-a putut actiona in sensul celor pe care le voi expune. Exista dupa cum spuneam o autoreglare a echilibrului naturii, care actioneaza ca o supapa si care se cheama selecţia naturala. In cazul omului, tocmai aceasta selectie a fost suprimata. Nu a fost lasata sa lucreze din motive pe care si eu le apreciez ca si corecte din punctul de vedere al omului. Din punctul de vedere al naturii acest blocaj al selectiei este insa nefast. Acest blocaj, chiar daca ajuta individul, actioneaza impotriva speciei in ansamblu. Faptul ca in mod artificial, pornind de la organe artificiale, operatii, transplanturi, aparate, medicamente si ajungând pină la constructii si haine, sunt mentinuti in viata indivizi care in jocul aspru al naturii n-ar fi avut nici o sansă, duce la degradarea speciei (sunt admisi la reproducere si exemplarele slabe, bolnave) si cresterea consumului (datorat numarului mare al populatiei).

Oricate nasteri ar avea loc, selectia ar lasa in viata doar un numar de exemplare suficiente pentru perpetuare si totuşi destul de redus, astfel incat consumul efectuat de ei sa nu conduca la epuizarea resurselor intr-un ritm care sa nu poata fi compensat, echilibrat, de refacerea resurselor pe cale naturala. Vedem astfel ca destinul umanitatii este scris deja.

Revenind la cresterea demografica exagerata, care are totusi un rol secundar, vedem ca ea este alimentata de sexualitatea omului, radical diferita fata de al celorlalte fiinte si mamifere in special. El nu cunoaşte perioade de rut, avand o dispozitie permanenta pentru actul sexual. Pe de o parte, la acest lucru a contribuit hrana pe care o are asigurata fara eforturi deosebite comparativ cu animalele. Dovada sta faptul ca asigurarea hranei nu este singura sa grijă, avand timp si preocupari pentru multe alte activitati. Pe de alta parte, actul sexual are si o componenta psihica foarte importanta. Constient de dorintele si placerile sale, curios, omul le urmareste si le satisface cat mai des cu putinta. Avand gandire si rationament, el poate dezvolta sentimente, iar dragostea este unul important cand aducem in discutie actul sexual, desi nu singurul si principalul determinant.

Omul nu epuizeaza numai hrana, ci si multe alte materii prime si materiale. As zice intr-un mod naiv că inevitabilul nu poate fi evitat. Sfarsitul va fi deci provocat direct de epuizarea si distrugerea resurselor; pare cea mai probabila varianta si suficienta in acelasi timp. Epuizarea si distrugerea vin ca urmare a exploatarii in vederea satisfacerii nevoilor supravietuirii, dar nu numai in vederea supravietuirii stricte, ci si a nevoilor unui trai din ce in ce mai bun si mai comod. Desi este un non-sens, mi se pare potrivit sa denumesc acest tip de relatie dintre om si natura, simbioza unidirectionala.

Nevoile fiziologice si cele tehnologice sunt in continua crestere datorita evolutiei civilizatiei si a cresterii demografice. Aceasta din urma capata proportii ingrijoratoare datorita sexualitatii „nenatural-aberante” a omului in secundar si datorita blocajului exercitat de om asupra selectiei naturale in principal. Eliminarea selectiei naturale are la baza cele mai inalte valori ale omului, cele mai alese sentimente, cele mai drepte legi si cele mai sanatoase ratiuni. Toate acestea insa nu pot fi proprii decat unei fiinte rationale si constiente.

Cum spuneam, omul a fost o scăpare a naturii, sau al divinitatii, ea pierzand in acel moment controlul asupra acestei planete, in favoarea fiintei respective. Desi este opera evolutiei, ultima aparitie pe scara dezvoltarii, fiinta umana este departe de a fi o specie matura. Datorita conformatiei sale psihice, la ea si numai la ea se intalnesc fapte si sentimente contrare, cum ar fi ura si iubirea. Constiinta, inteligenta superioara, gandirea rationala sunt de fapt vorbe goale atat timp cat acestea nu il ajuta înca sa devina o specie cu un viitor asigurat. Si neputinta vine chiar din interiorul speciei, care este divizata si in conflict. Firea belicoasa si agresiva nu este numai o tara a originii animale ci si, sau mai ales, un produs al calitatilor mai sus amintite.

Desi pare un pic aberant, este firesc ca o specie capabila, după epuizarea ultimelor resurse ale planetei, sa caute resurse in alta parte sau chiar sa o paraseasca, macar in parte si să caute un alt suport necesar susţinerii ei. Exploatarea unor alte resurse, pe alte planete, ar putea conduce la o populare a acestora in cazul in care ele ar oferi conditii naturale adecvate; o populare lenta si nu un exod.

Totusi, avand in vedere actualele disesiuni din cadrul speciei, consider ca epuizarea resurselor va avea loc mult inainte ca omul sa fie capabil de un exod, sau sa gaseasca macar planete de exploatat si modalitatile adecvate. Chiar si asa, se va demonstra ca nu suntem decat niste lacuste, care secatuiesc si impusca, apoi se muta pe alte planete, in alte paduri.

Ce este fotografia?

In zilele noastre, cand oricine are acces la un aparat de fotografiat, cand calculatoarele, telefoanele si chiar ochelarii fac poze; pe uscat, in aer, in apa..., s-ar putea zice la prima vedere ca, fotografia, daca nu este ceva desuet, este cel mult prozaic. Cu toate acestea, a face arta cu imaginea fotografica nu este nici simplu si nici prozaic.

Atat sculptorul, cat si pictorul, au nevoie de har si multa munca pentru a crea. Dar, pe langa acestea ei au un mare avantaj. Isi pot face opera asa cum si-o doresc, asa cum si-o inchipuie. Si au la indemana nenumarate incercari. In schimb, fotograful nu poate modifica nimic din ceea ce vede (nu ma refer la fotografia de studio). El nu are la indemana nimic altceva decat pozitia fata de subiect, incadrarea si lumina. De cele mai multe ori, are doar cateva secunde la dispozitie, timp in care poate prinde imaginea vietii lui sau o poate rata pentru totdeauna.

Terra Incognita

Legatura pe care voi incerca sa o fac intre planeta si imagine se vrea a fi un demers nu neaparat artistic ci mai degraba ecologist, conservationist, fara nici o tenta politica. Voi incerca sa nu prezint planeta ca pe o entitate in sine, ci, ca suma unor infinite imagini, reducand totul la ideea ca atat omul, cat si orasele sale, muntii, apele, orice vietate este parte a acestei planete. Terra, Planeta Albastra, a treia de la Soare, "Pamantul" care este suportul tuturor, vazute si nevazute.

Terra Santa

Nu ma intelegeti gresit. Nu e vorba de o sanctificare de ordin religios, ci de constientizarea faptului ca, cel putin deocamdata, este singura planeta capabila sa sustina viata. Ca urmare, ii datoram un respect nemasurat acestui bulgare de pamant si apa. Va indemn sa priviti orice minunatie a sa cu aceeasi evlavie cu care tratati sfintii din Biblie.

Nihil sine Terra

Nu este o afirmatie gratuita. Cea mai simpla si elementara logica releva faptul ca fara Terra nimic nu poate exista. Nici una din frumusetile ei, nici una din vietatile ei, nimic din ceea ce a creat omul sau a gandit vreodata. Ca urmare, apreciati cum se cuvine tot ceea ce ii apartine. Imaginile prezentate sunt mult prea putine si mult prea sarace fata de minunata ei diversitate. Cum spunea cineva: "Il mondo e bello perche e diverso".